Fiecare om are niste fixuri sau iste obiceiuri proaste. Este firesc, dar uneori acest fixuri si obiceiuri proaste ne incurca viata – de tot. Spre exemplu unii oameni au obiceiul de a reactiona prin nervi si o atitudine agresiva in unele cazuri. Sau alti oameni isi fac griji din orice si prin asta ii deranjeaza pe ceilalti. Mai ales cand vine vorba de viata de cuplu sau de familie aceste obiceiuri au potentialul de a distruge o relatie sau de a o face neplacuta.
Aceste obiceiuri pot fi insa abandonate – si asta cu ajutorul unui psiholog. De multe ori noi criticam cultura americana, spunand ca la ei oamenii se duc la psiholog penru orice. Asta este o exagerare, dar la ei exista cultura imbunatatirii lucrurilor, inclusive a propriei persoane. Ei nu spun “asa sunt eu” si continua sa fie o povara pentru ceilalti, ci isi spun ca se pot schimba, pentru ca ei detin controlul.
Iar psihologul ajuta in mod active la schimbarea acestor obiceiuri sau fixuri. Decat sa se certe 10 ani de zile cu sotia despre de ce face el un anumit lucru, americanul prefera sa se duca la un psiholog, sa ii plateasca 3 sedinte de psihoterapie, si dupa o luna sa scape de problema.
De ce sa te autoevaluezi Suntem obisniti sa fim testati si sa ni se spuna ca suntem buni sau ca nu suntem buni. La scoala primim note, dar nu le primim ca san e putem invata ci le primim doar asa ca sa ni se spuna ca suntem sau nu suntem buni. La servici suntem evaluati, pentru ca sa ni se taie din salar sau sa primim felicitari (uneori si o prima marunta). Insa o evaluare are de fapt cu totul si cu totul alt rost:
Stresul a devenit un fel de incalzire globala privata: toti au auzit de el, toti ii simt efectele, nimeni nu poate sa faca ceva impotriva sa, si toti il accepta ca facand parte a vietii de astazi si pana nu se intampla o catastrofa il ignoram. Cu alte cuvinte stresul a devenit un fel de fantoma a vietii cotidiene. Insa aceasta fantoma are si o sora pozitiva. Este vorba despre eustres, sau stresul cel bun.
Clar este ca uneori nu ne mai amintim un lucru, dupa care ne aducem aminte, sau din contra nu ne mai aducem aminte niciodata. Exista mai multe teorii care explica de ce nu ne amintim, sau de ce uitam lucrurile. Intrebarea este: informatiile se sterg din memorie, sau nu? Raspunsul la intrebare nu este clar inca, dar cea mai raspandita explicatie, si cea care mi se pare mie cea mai serioasa este aceasta:
Pentru cei care stiu deja ce este behaviourismul, acest post este redundant, dar pentru toti ceilalti o sa fie interesant. Behaviourism vine de la behaviour, ceea ce inseamna comportament in engleza. Aceasta este „o scoala” sau o miscare in psihologie, care s-a incheiat acum multi ani am putea spune, dar mai corect este sa spunem ca a principiile behaviourismului au fost absorbite de alte miscari, si asta inclusiv in economie, sociologie, s.a.m.d.
Modul in care privim si intelegem lumea influenteaza modul in care ne comportam. Dar in acelasi influenteaza si modul in care gandim si in care incercam sa aflam lucruri noi. Ma refer la faptul ca traim intr-o anumita acceptiune asupra lumii, un fel de poveste in care putem sa ne punem unele intrebari si altele nu. Este vorba despre faptul ca in functie de acest cadru de intelegere a lumii, noi putem sa vedem unele lucruri si pe altele sa nu le vedem desi pentru cineva cu un alt cadru de interpretare ele ar putea sa fie evidente.
Stima de sine este un concept foarte studiat in psihologie, sau cel putin a preocupat psihologii intens intr-o perioada. Banuiesc ca este clar ce inseamna stima de sine si ca nu mai trebuie sa explic – eventual intrebati prin comment daca nu stiti. Rezultatul studiilor este complex si amplu, dar as dori sa scriu un pic despre stima de sine, ca “scut de protectie” impotriva presiunii pe care o exercita altii asupra noastra. Mai précis este vorba despre faptul ca atunci cand avem stima de sine scazuta ceilalti ne pot influenta mai usor.
apreciate. Dar, exista vreo diferenta intre activarea cerebrala asociata diferitelor sarcini intre muzicieni si nonmuzicieni(simpli melomani)? Se pare ca da! Un grup de psihologi de la Universitatea Vanderbilt a demonstrat ca muzicienii profesionisti sunt mai eficienti in folosirea tehnicilor creative si ca isi folosesc atat cortexul prefrontal stang, cat si cel drept intr-o pondere mai mare decat restul persoanelor. Acestia au ales muzicienii deoarece ei sunt nevoiti sa acceseze si sa integreze informatii venite din ambele emisfere cerebrale, prin folosirea ambelor maini pentru integrarea diferite linii melodice intr-una singura, precum si prin citirea notelor muzicale(emisfera stanga) si integrarea lor in interpretarea piesei(emisfera dreapta). In studiul lor, cercetatorii au comparat performantele a doua grupe de studenti (de la muzica clasica vs psihologie) in sarcini care vizau rezolvarea creativa a unor probleme practice(gasirea unor noi functii pentru diverse obiecte casnice) si asocierea de cuvinte. In timpul realizarii sarcinilor, participantilor le-a fost inregistrata activarea cerebrala. Rezultatele au indicat faptul ca muzicienii au obtinut scoruri semnificativ mai mari la ambele probe comparativ cu nonmuzicienii, activarea cerebrala implicand folosirea ambilor lobi prefrontali intr-o pondere mai mare. Cercetatorii au mai raportat faptul ca studentii muzicienii au avut scoruri IQ mai mari decat studentii din celalalt grup, aceste rezultate sprijinind concluzia altor studii conform caruia pregatirea muzicala intensiva este asociata cu scoruri IQ mai mari. 
Psihotricks 