Povestea pinguinului spune asa: un om se plimba prin gradina zoologica si a vazut un pinguin. era mic, nu avea maini ci doar niste aripi cu care nu putea sa zboara, o blana care ii tinea cald, picioarele ii erau atat de scurte incat nu putea sa mearga. Observand acestea omului i-a fost mila de pinguin. Insa la un moment dat pinguinul a sarit in apa si a inceput sa innoate cu o viteza si o gratie fantastica.
Morala este ca mediul in care traim poate sa fie potrivit pentru noi sau nu, si daca traim intr-un mediu care nu ni se potriveste nu putem sa fim fericiti. Uneori asta inseamna ca trebuie sa facem alegeri ce pot sa para radicale. Fericirea este insa un lucru al exercitiului. Fericirea nu vine de la sine. Fericirea inseamna sa ne omplicam in activitati care ne implinesc si care ne ofera sens. Chiar daca sunt uneori grele, ele ne raspalatesc. Este la fel ca si cu ascensiunea unui munte.
Cand suntem absorbiti intr-o activitate suntem fericiti. Fericirea nu inseamna sa simti ca esti fericit, ci sa nici nu iti mai pui problema. Daca vrem sa fim fericiti trebuie sa ne autocunoastem si sa invatam ce ne face fericiti si ce nu ne face fericiti.
„Du-ma fericire in sus si izbeste-mi tampla de stele…”cred ca , dupa cum sugereazaasa de frumos Nichita, fericirea este ABSOLUTUL…iluzia ca esti calator printre stele…De aceea nu poate dura…e doar vis, amintire, asteptare, retraire…a ceva ce crezi ca s-a intamplatdra de fapt a fost doar in mintea ta.